Inițiatori

Dragoș Preda

Fapte Bune | Fapte Bune dragos[at]faptebune[punct]info

“Ne-am definit dintotdeauna prin capacitatea de a depăși imposibilul. Aceste momente când îndrăznim să depășim vechile bornele, să ajungem la stele, să facem necunoscutul cunoscut…considerăm aceste momente ca cele mai mari realizări. Dar abia am început. Suntem încă niște pionieri…”

Fondator România XXI

Fost bursier la două școli de renume internațional (al 50-lea bursier al Guvernului Republicii franceze în cei 65 de ani de existență ai Ecole nationale d’Administration, Franța), Dragoș a revenit de fiecare dată în țară.

A fost premiat în prima ediție a Galei Forbes România 30 sub 30 și a primit o serie întreagă de distincții și din partea societății civile și nu numai. Profesionist focusat pe rezultate, cu o expertiză bazată pe o vastă experiență în administrația publică centrală, cât și la nivel local în state europene, precum și în cadrul grupurilor de experți (XG) de la nivelul Uniunii Europene, a participat la elaborarea a 5 strategii naționale, și numeroase alte modificări sau actualizări ale cadrului legislativ.

O mare parte a vieții sale este dedicată benevolatului, iar munca sa în străinătate a fost mereu în rezonanță cu acasă, cu România. Antreprenor civic prin definitie, Dragoș este fondator și membru a numeroase organizații, unele dintre acestea marcând profund societatea română de pretutindeni: Liga Studenților Români din Străinătate – cea mai vastă comunitate din afara granițelor, Fundația CAESAR, Clubul pentru Romania, IRSCA Gifted Education, Rotary Club Bucuresti Cismigiu, INACO – Inițiativa pentru Competitivitate etc.


Adrian Staicu

Fapte Bune | Fapte Bune adi[at]faptebune[punct]info

Președinte și membru fondator PflegeHELP Austria

Director de marketing și operațiuni cu o experiență de peste 15 ani, Adrian Staicu este licențiat în jurnalistică și comunicare, master în comunicarea în spațiul public european și student MBA.

De-a lungul activității profesionale a fost constant implicat în proiecte de voluntariat pentru teatru, arte vizuale, promovarea drepturilor persoanelor de naționalitate română care lucrează în Europa de vest și promovarea intereselor companiilor românești în Uniunea Europeană.


Radu Nicolescu

Fapte Bune | Fapte Bune radu[at]faptebune[punct]info

Consilier de Stat în Cancelaria Prim-Ministrului, în domeniul IT. Vicepreședinte PNL București. Inginer electronist, antreprenor și politician. Tată, soț și bucureștean.

Sunt un om care crede în rezultate palpabile. Digitalizarea României nu trebuie să fie doar o colecție de strategii și bune intenții. Prin activitatea cabinetului meu mi-am propus să finalizăm și să implementăm cât mai multe proiecte care să utilizeze transformarea digitală în beneficiul cetățenilor.


Mădălina Samoilă

Fapte Bune | Fapte Bune madalina[at]faptebune[punct]info

Jurnalist, Public Speaking & Media Trainer

Fiecare om e o poveste, și fiecare poveste merită cunoscută și înțeleasă. Iar eu am norocul să fiu unul dintre oamenii care le spune. Prin natura meseriei pe care o fac.

Jurnalismul mi-a șlefuit firea curioasă și nonconformistă și m-a ajutat să înțeleg oamenii din mai multe unghiuri, cu ușurință. Caut neîncetat răspunsuri și pun multe întrebări, dar mai important de atât cred că este faptul că, indiferent de cicrumstanța în care m-am aflat, am încercat mereu să scot la lumină partea pozitivă a oamenilor și mă încăpățânez mereu să am un impact pozitiv în viețile celor pe care îi întâlnesc.

Cred că sunt sunt atribute necesare în meseria de jurnalist, pe care o practic de mai bine de 10 ani. Am lucrat în redacțiile de știri ale câtorva televiziuni importante din România (Money Channel, Antena1) și de aproape 4 ani lucrez în redactia știrilor TVR. Am sute de ore de transmisiuni în direct, mii de interviuri și reportaje făcute. Reportaje care sunt cu și despre oameni, despre frământările lor, despre bucurii, neajunsuri și temeri.

In paralel sunt trainer de public speaking, adică învăț oamenii să fie memorabili în discurs și să fie pe scenă, în fața publicului și a camerelor de filmat, relaxați, clari, autentici, memorabili.


Iuliu Drăghici

Fapte Bune | Fapte Bune iuliu[at]faptebune[punct]info

Co-fondator şi Preşedinte Centrul Român pentru Diplomația Păcii

Consilier al Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administrației.

Iuliu Drăghici este specialist în afaceri europene şi diplomația păcii, absolvent de relații economice internaționale.

În paralel cu activitățile profesionale și de cercetare, Iuliu este implicat activ și în proiecte ale societății civile. A înființat și coordonat reprezentanța în Rusia a Ligii Studenților Români din Strainătate şi este membru al Fundației CAESAR. Totodata, Iuliu este co-fondator și Președinte al Centrului Român pentru Diplomația Păcii.

În perioada 2014-2019, a reprezentat România în calitate de expert detaşat la Misiunea de Monitorizare a Uniunii Europene (EUMM) din Georgia, fiind ofițer monitorizare şi coordonator echipa surse deschise, ofițer de presă şi relații publice şi adjunct al departamentului comunicare la cartierul general al misiunii. În urma deciziei MAE român, a îndeplinit in cadrul misiunii şi responsabilități de lider de contingent al României.


Răzvan Costinaș

Fapte Bune | Fapte Bune razvan[at]faptebune[punct]info

“Te voi conecta cu persoana care vrei să devii și vom urca impreună.”

Fondator CanDo Media

Răzvan este un rara avis în digital marketing, strategii de campanie și targhetare a publicului țintă. In prezent, activează pentru principalii jucatori din nise variate.

Cu abilități de învățare extrem de rapide, creativ, intuitiv, vizionar, adaptabil și cu un puternic simț al inițiativei, este întotdeauna disponibil și caută noi provocări. In timp, a devenit un element cheie și un sprijin de nădejde în orice echipă din care face parte.

Proactiv, deschis, orientat către oportunități de asigurare și maximizare a rezultatelor, Răzvan, fondator CanDo Media, găsește întotdeauna soluții inovative de crestere si este puternic orientat catre rezultate.

Absolvent al Colegiului Național Sf. Sava, cu solide cunoștinte de leadership și management aprofundate la Rotterdam School of Management și cu rigoarea tehnică dobândită la Facultatea de Inginerie Aerospațiala a Universității Politehnica din București, Răzvan este unul dintre inițiatorii proiectului social Mybac, o platformă cu o creștere de invidiat într-un timp foarte scurt.

Motivația lui Răzvan: “In fiecare dintre izbânzile mele este și un strop din stradania dascălilor mei și oricât de tehnologizată va fi societatea, cred că recunoștința va fi mereu umană“.


RSS
Follow by Email